duminică, 30 decembrie 2012

Căluşarul (1) - 2012

Jocul şi în acelaşi timp obiceiul căluşarilor este întâlnit în toate satele din zona Orăştiei, el se practică numai la sărbătorile de iarnă, fiind cunoscut sub numele de căluşar, căluşer sau scăluşer.
Este o adevărată enigmă de ce doar în satele din zona Orăştiei şi în general în satele din jurul Munţilor Şurianu acest obicei s-a perpetuat alături de sărbătorile de iarnă. În sudul ţării dansul şi sărbătoarea căluşarilor are loc în timpul săptămânii Rusaliilor, căluşarii colindă satele încercând să alunge boala şi spiritele rele prin puterile magice cu care sunt investiti în timpul dansului. Dar în judeţul Hunedoara găsim jocul căluşarilor de Crăciun, când cete de flăcăi pornesc prin sat şi joacă pe la casele oamenilor colindând şi vestind trecerea noului an.
Deşi lipseşte o atestare documentară riguros ştiinţifică a vechimii obiceiului în zonă, cert este că în unele sate s-au păstrat în tradiţia orală date despre vechimea lui. El s-ar practica din ultimile decenii ale veacului trecut. În timpul primului război a fost întrerupt şi după război a fost reluat, la fel s-a întâmplat şi în perioada celui de al 2-lea război mondial.
În ceea ce priveşte costumaţia, deşi în general îmbrăcămintea căluşarilor este aceeaşi, în frumosul port popular, există mici deosebiri. În toate satele din zonă căluşarii sunt îmbrăcaţi în cămaşă ţărănească, pantaloni albi, pieptar, peste pieptar e aranjat brâul naţional de la stânga la dreapta, curea, căciulă cu pană de fazan şi plimbură albă. De la genunchi în jos sunt aranjate zdrâncanele, făcute din lână în diferite culori, care atârnă până la glezne, precum şi clopoţei sau zurgălăi fixaţi în partea de sus a zdrâncanelor.
În ceea ce priveşte jocul, portul căluşarilor, deşi cu unele asemănări, ele diferă de la un sat la altul. La Orăştioara de Sus sunt următoarele ponturi: „Marşul” se joacă în special pe stradă, trecând de la o casă la alta, „Romana”, melodie diferită se joacă în cerc, cu vătaful în mijloc, mai ales în curţile caselor; de asemenea se mai practică „lăutăreasca mică”, „lăutăreasca mare”, „ponturile 1-10”, „căţeluşu”, „şapte bătăi”, „bătucelu”, „bâta jos” şi „salutu”. Căluşarii sunt organizaţi în ceată condusă de un vătaf. Vătaful alege ponturile pe care le face şi ceata. Alături de vătaf mai există şi funcţia de colcer, el aranjează căluşarii la masă. Numărul căluşarilor dintr-o ceată depinde de numărul de feciori din sat, ei se aleg după prieteni şi neamuri. Dacă se adună prea mulţi feciori ei se împart în două cete. Anul acesta la fel ca în fiecare an cetele căluşarilor (două la număr) din satul Orăştioara de Sus au colindat toate casele, având colinde potrivite  pentru specificul familiei. Muzica a fost susţinută de muzicanţi angajaţi pentru această perioadă. Jocul căluşarilor a fost însoţit de strigături, atât comenzi ale vătafului pentru executarea diferitelor figuri, cât şi scurte formule cu sensuri diferite, în versuri pe ritmul muzicii, adesea şi ele specifice familiei şi membrilor acesteia. Colindul şi jocul căluşarilor începute în seara de Crăciun s-au încheiat în ziua a treia.
În fiecare seară fetele şi gazdele colindate peste zi au fost invitate la căminul cultural, unde noaptea a continuat cu o adevărată petrecere.
În anul 2006, UNESCO a înscris jocul căluşarilor pe lista valorilor culturale mondiale.
Iar acum în 2012, în ziua de Crăciun eu am fost alături de Căluşarii din Orăştioara de Sus pe care i-am şi fotografiat. Le mulţumesc pentru accept şi îi felicit pentru efortul depus de a păstra şi menţine acest obicei, poate cel mai vechi şi cel mai spectaculos dintre dansurile tradiţionale româneşti. 

Vătaful Iulian din prima ceată de căluşari înainte de plecarea de acasă este ajutat de către mama sa. 
Vătaful este singurul din ceată care poartă două panglici tricolore, ce se intersectează peste piept şi spate.

 Cele două cete de căluşari şi-au dat punct de întalnire şi plecare la caminul cultural.
Vătaful Iulian împreună cu muzicanţii veniţi din Caransebeş au ajuns primii.

Imediat au ajuns si ceilalţi căluşari din ceată. 
Până să vină a doua ceată puţin întârziată prima ceată a lui Iulian îşi face puţin încălzirea.

Se verifică sms-urile, pieptarele, zdrâncanele şi zurgălăii în timp ce ajunsă a doua ceată aşteaptă afară adunarea generală.
Se spune că zurgălăii sau clopoţeii agăţaţi la picioare semnifică alungarea spiritelor rele. 


Înainte de plecare ambele cete dansează în cerc. Mişcarea de rotire ar putea fi dovada unui adevărat cult al ciclităţii vieţii şi morţii. 
Prima casă din sat care va fi colindată este cea a preotului.


Preotul din sat şi fratele său urmăresc dansul căluşarilor de pe pritvorul casei iar la poartă au venit şi câţiva dintre vecini.


După dans căluşarii sunt poftiţi în casă.


Bâtele sunt lăsate afară. Ele sunt artistic lucrate, vopsite în diferite culori iar sub maciucă atârnă fonte lungi în diverse culori.


În casă căluşarii colindă gazda cu o colindă tematică.
Afară se colindă colinda "gazdei" iar înăuntru în funcţie de specificul familiei, "a popii", "a fetei", "a junelui", "a stuparului", "a vânătorului", "a primarului". 

   După jocul şi colinda la casa preotului din sat cele două cete se despart.
Vătaful Fabian vorniceşte primirea darului din partea gazdei.
Vornicitul poate fi cam aşa: " Hei, feciori mari, feciori tari, feciori de căluşari, ia luaţi seama bine de unde darul şi cinstea ne vine. Că nu vine nici din deal, nici din vale, ci din punga unor oameni de omenie"... 


Căluşarilor nu le este chiar uşor. Afară sunt câteva grade cu minus, ceaţă, iar pe jos gheaţă şi polei.


În partea stângă un bunic mândru îl urmăreşte pe nepotul său care foarte bucuros a condus două uliţe ceata de căluşari.
Bunicul este domnul Traian Gridan, fost căluşar peste un sfert de secol, cel mai bun vătaf din toată zona.

Cu siguranţă Edy, nepotul domnului Traian o să-i calce pe urme. 


Gazda uneia dintre case, Iulian Pop (fost căluşer şi el), nu se poate abţine să nu facă 2-3 ponturi.

La fiecare casă fetele şi feciorii neânsuraţi sunt colindaţi şi apoi aruncaţi de trei ori în sus.

Atmosfera este una de veselie şi de mare bucurie.

Afară în chiote de bucurie sosesc şi colindători mai mici ( stelari sau irozi ). Aceştia stau la poartă cu teama de nu fi prinşi de căluşari care fiind în număr mai mare ar putea să îi încercuiască, să-i colinde şi să le ia cinstea făcută de gazde din aceea zi.

În curte la boltaşul din sat vătaful şi colcerul pun la cale chestiuni legate de organizare.
Colcerul pe lângă tricolor mai poartă şi o panglică de culoare roşie.

Acasă la el, nici vătaful nu scapă fără să fie aruncat de trei ori în sus.

Legendele spun că jocul în cerc al căluşarilor, cu deplasări concentrice şi ritmice spre centru, îşi găseşte o reprezentare în sanctuarul mare circular de la Sarmizegetusa Regia.

Seara la căminul cultural se reântalnesc cele două cete de căluşari şi în prezenţa invitaţilor mai joacă o dată dansul căluşarilor cu toate ponturile jucate peste zi. 

Apoi fetele de pe margine sunt luate pe rând la joc şi petrecerea ţine toată noaptea, uneori până dimineaţa.



* Nu am cameră de filmat dar am filmat totuşi cu aparatul de fotografiat (fără accesorii şi nu tocmai performant) doar dansul căluşarilor din căminul cultural. 
( aşa că scuzaţi calitatea mai proastă a filmărilor ):

3 comentarii:

LIDIA spunea...

Foarte faini caluserii si cei din O de Sus au fost cei mai tari din zona Orastiei :)

Muntean spunea...

Gasesc aceasta descriere simpla si reala a Calusarului inca viu in Orastioara de sus, ilustrat autentic.Felicitari Calin Jorza pentru pasiunea foto si pentru patriotismul local.Nu sunt multi ca tine in zona.Ai realizat un document cu o mare importanta privind transmiterea acestui dans prin cai miraculoase atata vreme cat pe valea Geoagiului acesta nu mai exista de multi ani, vezi Renghet, Geoagiu, Homorod etc.

Călin J. spunea...

Multumesc din suflet! Va recomand si episodul 4 de anul trecut din zona Geoagiului:

http://calinjorza.blogspot.ro/2016/01/calusarul-4-2015.html